B Corp – cum companiile pot crea un viitor mai bun

B Corp – cum companiile pot crea un viitor mai bun

B Corp este mișcarea socială pentru sustenabilitate ce aduce împreună peste 6.000 de companii, în peste 80 de țări și 150 de industrii ce îndeplinesc standarde riguroase de performanță socială și de mediu, transparență și responsabilitate.

Premisa B Corp este simplă: o companie poate fi o  forță a binelui atunci când urmează  standarde sustenabile riguroase în toate acțiunile pe care le desfășoară, având totodată o misiune cu un impact social. Acesta este și motivul pentru care certificarea B Corp este acordată doar acelor companii care reușesc să demonstreze și să păstreze standarde ridicate în cinci categorii: guvernanță, angajați, mediu înconjurător, comunitate și consumatori.

Scopul certificarii B Corp este acela de a evalua dacă o companie are o cultură ce presupune implicarea socială și de mediu în toate acțiunile pe care le desfășoară. Pentru a obține certificarea, care este valabilă doar 3 ani, o companie trebuie să obțină cel puțin 80 de puncte conform standardelor B Lab. Acestea includ:

  • Evaluarea Business Impact Assesment, un instrument cuprinzător de peste 200 de întrebări care presupun o revizuire aprofundată și o măsurare a practicilor de sustenabilitate, rezultatelor, culturii organizaționale în toate cele cinci categorii menționate mai sus.
  • Standarde de risc, o evaluare a companiei pe baza impactului potențial asociate cu industria și practicile companiei.
  • Standarde pentru companii multinaționale și cerințe de bază pentru companiile mari.

După parcurgerea pașilor obligatorii de mai sus, o companie trebuie să treacă prin auditul B Lab, care presupune punerea la dispoziția reprezentanților B Lab a  dovezilor necesare pentru oricare dintre zonele de evaluare BIA.

Pentru noi Certificarea B Corp reprezintă o recunoaștere publică a faptului că acționăm în beneficiul tuturor consumatorilor, angajaților, partenerilor noștri și comunităților în care activăm.

De ce am ales B Corp? Pentru că respectă angajamentul nostru pe care ni l-am asumat încă din 1919 cand Isaac Carasso a produs primele iaurturi, de a aduce sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni. În 2019, Danone Franța a fost prima companie listată la bursă care a devenit ”Enterprise a Mission” ceea ce presupune un angajament legal pentru îndeplinirea obiectivelor ESG (mediu, social și guvernanță).

De asemenea, compania Danone și-a asumat prin strategia de sustenabilitate, Danone Impact Journey, obiective clare privind sănătatea, mediul, guvernanță și comunități contribuind, astfel, la sistemele alimentare și la ecosistemele în care operează.

Acesta este motivul pentru care Danone s-a alăturat mișcării B Corp în 2015 și s-a angajat ca, până în 2025, să devină una dintre cele mai mari companii care a obținut certificarea B Corp la nivel global.

Câteva argumente care susțin certificarea B Corp

Compania Danone a dovedit că are proceduri extinse și reguli clare în legătură cu etică și transparență în activitatea de zi cu zi, atât pe plan intern, cât și în colaborarea noastră B2B, de-a lungul lanțului valoric. Iată doar câteva exemple de politici etice Danone:

  • Includerea politicii obligatorii privind drepturile omului în toate contractele noastre B2B.
  • Danone este membru fondator al angajamentului UE, pentru marketing responsabil pentru copii. În 2007, am lansat angajamentul nostru privind marketingul pentru copii, în care am stabilit principii cheie care se aplică la nivel global comunicărilor de marketing ale Danone pentru copiii sub 13 ani.
  • Credem că alăptarea trebuie protejată și promovată. Prin politica noastră Danone pentru comercializarea înlocuitorilor de lapte matern, am definit și implementat politici stricte de marketing pentru toți angajații Danone pentru a sprijini scopurile și principiile Codului OMS și rezoluțiile relevante ulterioare ale Adunării Mondiale a Sănătății. Din 2013, în România sunt co-fondatorii Asociației SAMAS care a creat prima comunitate de educatori perinatali din țară specializați în alăptare și primele 1000 de zile ale copilului.

În angajamentul Danone Impact Journey, un pilon este dedicat oamenilor, deoarece credem că oamenii care lucrează la Danone sunt cea mai importantă valoare a companiei. În fiecare an avem un sondaj care este creat pentru a identifica atât nivelul de satisfacție și implicare al angajaților noștri, cât și nevoile acestora.

Obiectivele noastre sunt de a face din Danone o forță a binelui prin promovarea unei culturi unice, diversificate și incluzive. Cu o abordare centrată pe oameni, dorim mai întâi să avem grijă de sănătatea și bunăstarea angajaților noștri și a familiilor acestora.

În ceea ce privește mediul, strategia Danone nu se oprește la producție, este gândită pentru întregul lanț valoric prin starea de obiective și monitorizarea furnizorilor, componentei logistice și operaționale. Fabrica de iaurt Danone din Bucuresti: in 1996 am achizitionat fosta fabrica Miorita dezafectata. Dupa 3 ani de modernizari fabrica Danone Romania a produs primele iaurturi in Romania. Astazi peste 150 de colegi lucrează la producția zilnică a celor peste 1 milion de iaurturi. Anual colectăm peste 60.000 de tone din lapte, din care 90% provine de la fermieri și gospodari români. Toți fermierii cu care lucrăm în România folosesc practici de agricultură regenerativă, pentru un impact mai mic asupra mediului.

Fabrica noastră din București are obiective clare de reducere a impactului asupra mediului, atât în ceea ce privește consumul de energie – am pus în funcțiune 2.350 de panouri fotovoltaice pe acoperișul și pe terenul din spatele fabricii de iaurt din cartierul Colentina, care vor aduce o putere totală de 1.280 KWP și vor furniza 1.473 MWh pe an, echivalentul a 20% din energia electrică totală consumată iarna și 100% vara cât și în ce privește consumul de apă si gestionarea deșeurilor.

Programul social „O șansă pentru familia ta” prin care susținem gospodarii români să își dezvolte și să își modernizeze micile afaceri. În cadrul acestui program am investit peste 7 milioane de euro. Familiile care nu aveau posibilitatea de a cumpăra un animal de rasă au primit cadou vacuțe de rasă, am donat stații de muls mobile echipate cu panouri solare pentru încălzirea apei, precum și masini agricole care să le asigure gospodarilor nutrețuri pentru sezonul rece. Gospodăriile din acest program asigură 10% din cantitatea de lapte colectată într-un an. În 2019, programul „O șansă pentru familia ta” a intrat în cea de-a treia fază prin care încurajăm și susținem gospodarii români în practicarea activităților de agricultură regenerativă.

Programul național de educație nutriționala pentru preșcolari, Sănătos de Mic: În 2017 am dezvoltat împreună cu Asociația SAMAS, programul Sănătos de mic, pentru a preveni obezitatea infantilă și a pune bazele unor bune obiceiuri alimentare din copilărie. Astfel, specializăm cadre medicale și didactice în nutriția sănătoasă a preșcolarului, organizăm conferințe pe tema nutriției sănătoase și ateliere de gătit sănătos cu părinții, implicăm copiii în lecții interactive, formând astfel obiceiuri alimentare sănătoase pentru întreaga viață.

La Danone știm că sănătatea noastră și cea a planetei sunt interconectate și ne angajăm să menținem standarde de sustenabilitate riguroase. Certificarea B Corp este doar recunoașterea publică a modului sustenabil în care Danone îsi îndeplinește misiunea de a oferi produse sănătoase și gustoase, adaptate la nevoile nutriționale ale consumatorilor și la obiceiurile lor de consum.